1. DEMOGRAFIA României este una dintre principalele probleme active ale țării față de care nu s-a luat nici o măsură serioasă după Revoluție. În timp ce sporul natural a continuat să fie negativ, nu a existat nici un program de stimulare a creșterii numărului de locuitori sau de întinerire a populației. Numărul românilor a continuat să scadă, astfel încât, în prezent numărul locuitorilor țării a ajuns la nivelul anului 1966, sub 20 de milioane de locuitori.
2. SĂNĂTATEA rămâne „o rană deschisă”, fiind încă o problemă nerezolvată de vreunul dintre guverne după 1989. În ultimii 25 de ani, nu s-a făcut nici o reformă reală a sistemului de sănătate. Deși bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat, sistemul a rămas sărac raportat la standardele europene, iar accesul la serviciile medicale în mediul rural rămâne limitat.
3. EDUCAȚIA este un capitol departe de a fi rezolvat de România. Deși sindicatele din învățământ au cerut repetat alocarea a 6% din PIB pentru educație, bugetul pe 2015 s-a închis cu doar cu 4 procente alocate. Cu toate că salariile personalului din învățământ reprezintă unul dintre cele mai disputate subiecte, acestea au rămas mici, iar acest lucru s-a reflectat asupra calității actului de educație.
4. INFRASTRUCTURA rutieră din România nu a evoluat nici ea foarte mult în ultimii 20 de ani. Deși compania pentru drumuri și autostrăzi are un buget anual de 1,7 milarde de euro, România are mai puțin de 700 de kilometri de autostradă, acum, la peste 25 de la Revoluție. Deși banii ar fi fost de ajuns pentru construirea a 300 de kilometri de autostradă pe an sau reabilitarea a 2.500 de kilometri de drum național, contractele date cu dedicație, supraevaluările de costuri sau plățile pentru lucrări inexistente sunt doar câteva dintre motivele pentru care astăzi, România, are în folosință doar 695,4 kilometri de autostrăzi.
5. DEFRIȘĂRILE reprezintă o altă problemă a României după 1989. Dacă în 1800, suprafața împădurită a provinciilor istorice românești era de 8,5 milioane de hectare, în vara lui 2012, suprafața fondului forestier a ajuns la doar 6,35 milioane de hectare.